Home » Departamentul Relatii Internationale » Noutati » Intalnire Space


Universitatea Constantin Brâncoveanu, la întâlnirea de toamnă a rețelei SPACE

Bune practici în educația europeană 


În perioada 12-15 octombrie 2011, Universitatea Constantin Brâncoveanu din Pitești a fost reprezentată la întâlnirea de toamnă a membrilor rețelei SPACE (European Network for Business Studies and Languages), găzduită de Institutul Politehnic din Porto, Portugalia.
Pe agenda întâlnirii s-au aflat workshopuri și lucrări de diseminare a bunelor practici, în cadrul următoarelor secțiuni: Diplome comune, Comunicare și Marketing, Dezvoltare online și ICT, Eurobusiness, Management în turism, Limbi străine, Cercetare, Mobilități internaționale și a unei secțiuni noi, cea de Antreprenoriat.
Întâlnirea a fost destinată reglării diferitelor aspecte organizatorice ale rețelei - votarea de noi standarde, acceptarea de noi membri, dezbaterea de strategii și politici și cooperarea cu alte rețele de educație din lume.



Un aspect aflat permanent pe agenda de lucru a SPACE este reforma învățământului european și a celui internațional și modul în care se adaptează instituțiile de învățământ superior la reformele ce au loc în statele membre UE. De asemenea, rețeaua este constant implicată în diferite proiecte europene, fie că este folosită ca rețea de diseminare, fie că membrilor SPACE le este cerută expertiza în varii domenii. Un astfel de proiect este și SPACE Business Society, proiect ce le permite companiilor să devină membre ale rețelei și să beneficieze de colaborarea SPACE pentru seminarii de training și formare ori pentru recrutarea de angajați de la universitățile membre. Alte proiecte aflate în desfășurare pe agenda SPACE sunt cel de dezvoltare curriculară pentru International Business College din Mitrovica, Kosovo, CELAN Project, finanțat de Uniunea Europeană și care își propune să evalueze importanța multilingvismului în companiile din Europa, dezvoltarea de cursuri online și diseminarea acestora prin intermediul platformei DOKEOS.

La întâlnirea din Porto au participat reprezentanți a 92 de universități și instituții de învățământ superior din 28 de țări, printre care Anglia, Austria, Belgia, Danemarca, Elveția, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Lituania, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia, Spania, Olanda, SUA, Chile și Republica Dominicană.

Tudorel Popescu, chair al comitetului "Online development și ICT" al SPACE,
coordonator relații internaționale - Universitatea Constantin Brâncoveanu:

„Universitatea Constantin Brâncoveanu dezvoltă o activitate susținută în SPACE, implicându-se activ în strategiile și noile politici ale rețelei, ca de altfel și în proiectele SPACE, cu preponderență în cele propuse de comitetul de Online Development pe care Universitatea îl coordonează de un an și jumătate, unul dintre cele mai dinamice structuri ale SPACE".