Home » Facultati » Departamentul Pentru Invatamant Cu Frecventa Redusa

     Departamentul pentru Învățământul cu Frecvență Redusă, înființat în anul 2004, are ca obiective:
- pregătirea cadrelor didactice în domeniul proiectării, editării și furnizării modulelor de curs pentru IFR și al serviciilor specifice de suport oferite studenților;
- dezvoltarea de cursuri în tehnologia IFR și asigurarea calității materialelor de instruire;
- furnizarea programelor de instruire prin tehnologiile educaționale bazate pe Internet;
- sprijinirea facultăților în autorizarea specializărilor IFR;
- dezvoltarea infrastructurii IFR din universitate și din cadrul facultăților care au programe de învățământ cu frecvență redusă.

   
Caracteristicile de bază ale procesului educațional prin învățământul cu frecvență redusă sunt:
- procesul didactic se realizează atât prin studiu individual, cu resurse asigurate studenților în cadrul taxelor de școlarizare, cât și prin întâlniri directe față în față, organizate de Universitatea Constantin Brâncoveanu din Pitești care acoperă integral activitățile de seminar, laborator, proiect etc.;
- Universitatea Constantin Brancoveanu din Pitesti, prin programele de studiu destinate învățământului cu frecvență redusă, pune la dispoziția cursanților resurse educaționale disponibile în diverse forme - tipărite, audio-video, documente și date în formă electronică (multimedia);
- comunicarea între cursanți și între aceștia și cadrele didactice titulare se face atât prin convorbire directă, dar mai ales prin mijloace de comunicație la distanță - telefon, poștă electronică, tehnologii web / Internet;
- examinarea și atestarea cunoștințelor dobândite de cursant se realizează prin examene scrise sau orale, dar și prin evaluarea pregătirii pe parcursul semestrului  prin teste, proiecte sau alte tipuri de activități specifice fiecărei discipline;
- supravegherea procesului educațional se realizează prin activitatea de tutoriat;
- pentru fiecare program de studiu, planul de învățământ oferit prin programele de învățământ cu frecvență redusă este corespunzător celui de la forma de învățământ superior de zi, respectând standardele A.R.A.C.I.S.;
- pentru programele de studii de învățământ cu frecvență redusă, forma de verificare finală, precum și numărul de credite aferent disciplinelor, prin sistemul de credite transferabile, sunt aceleași ca în cazul formei de învățământ la zi;
- diplomele și certificatele de studii sunt eliberate de către Universitatea Constantin Brâncoveanu în conformitate cu regulamentele specifice.

* Planurile de învățământ ale specializărilor, la forma de învățământ cu frecvență redusă cuprind aceleași discipline ca și cele de la învățământul de zi.
* Durata studiilor este egală cea de la forma de învățământ de zi, 3 ani.
* Sesiunile de examen sunt aceleași ca și la învățământul de zi. Studenții se pot prezenta la toate examenele în oricare sesiune planificată sau își pot alege numărul de discipline la care să se prezinte în fiecare sesiune.
* În învățământul cu frecvență redusă se aplică sistemul de credite transferabile, în aceleași condiții cu cele prevăzute pentru forma de învățământ zi.

Documente utile

Hotararea de Senat privind infiintarea IFR
Regulamentul privind asigurarea calitatii serviciilor IFR
Plan privind managementul calitatii IFR

Regulamentul privind organizarea, desfasurarea si normarea activitatilor de la invatamant cu Frecventa Redusa

Lista materialelor didactice IFR MG
Lista materialelor didactice IFR CIG
Ghid de utilizare on-line IFR

Procedura de actualizare a materialelor de studiu
Procedura de monitorizare a planurilor de invatamant si a programelor analitice
Procedura de monitorizare a activitatilor aplicative


DIFR Pitești                                     DIFR Brăila                                    DIFR Rm. Vâlcea
ucb_dfr_pt@univcb.ro                    ucb_dfr_br@univcb.ro                   ucb_dfr_vl@univcb.ro