Luni, 1 octombrie 2012, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” și-a deschis porțile, pentru a 22-a oară, studenților și masteranzilor din Pitești, Brăila și Rm. Vâlcea. Ca de fiecare dată, evenimentul a fost marcat de prezența unor înalte oficialități locale: Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, Cristian Soare, prefectul județului Argeș, Florin Tecău și Ion Popa, vicepreședinții Consiliului Județean Argeș, Dumitru Persu, vicepreședintele Consiliului Județean Vâlcea, Nicu Filote, secretarul Consiliului Județean Brăila, Tudor Pendiuc, primarul municipiului Pitești, Emilian Frâncu, primarul municipiului Rm. Vâlcea, Gheorghe Ioniță, viceprimarul municipiului Rm. Vâlcea, Aurel Simionescu, primarul municipiului Brăila, senatori și deputați, inspectori școlari și directori de licee, reprezentanți ai mass-media locale.
La Pitești și Rm. Vâlcea, evenimentul a fost deschis de către prof. univ. dr. Ovidiu Puiu, care s-a adresat pentru prima dată auditoriului din poziția de rector al Universității, într-o perioadă complexă și contradictorie din mai multe puncte de vedere: „Într-un astfel de context începem azi un nou an universitar: o universitate care și-a creat o puternică identitate națională, și, îndrăznesc să spun, internațională. Dincolo de faptul că am devenit un brand în toate județele în care funcționăm - Argeș, Vălcea și Brăila - după ani de eforturi, suntem una dintre universitățile din România cu o importantă deschidere internațională. Dezvoltăm parteneriate cu peste 30 de instituții din Europa, indiferent că vorbim de mobilitatea studenților din ciclul I sau de la Masterat, de mobilitatea cadrelor didactice sau de stagii de internship. Aceste 250 de mobilități pe care le punem la dispoziția studenților și a masteranzilor ne plasează în cadul universităților de top din România, la fel ca și faptul că astăzi Argeșul, Vâlcea și Brăila au o universitate cu cel mai înalt calificativ acordat de instituția care evaluează învățământul superior din România: ARACIS.” La Brăila, cuvântul de deschidere i-a aparținut rectorului fondator al Universității, prof. univ. dr. Alexandru Puiu, care, ca de fiecare dată, a transmis un mesaj optimist și încurajator pentru marea echipă cu numele Universitatea Constantin Brâncoveanu.